doi filosofi, cu mii de ani in urma, s-au intalnit , pe meleagurile Libanului. Unde te duci? a intrebat unul.
-caut fantana tineretii..si tu? ce cauti tu?
-eu vreau sa aflu misterul mortii…
cei doi filosofi au inceput sa se acuze reciproc si sa spuna ca teoria fiecaruia este lipsita de fundamente.
vantul a purtat conversatia celor doi, catre urechile unui trecator. domnii mei, mi se pare ca ambii apartineti aceleiasi scoli de filosofie; unul dintre voi cauta fantana tineretii, iar celalt…misterul mortii. Este de fapt, vorba despre acelasi lucru, si pentru ca in esenta este de fapt aceeasi problema, ambele se gasesc deopotriva in voi insiva.
strainul s-a intors apoi: la revedere, inteleptilor!
cei doi filosofi au ramas singuri. s-au uitat unul la celalalt. tacere pentru un moment. si au inceput sa rada
apoi unul dintre ei zise: pai, atunci…de ce sa nu mergem mai departe impreuna, si sa cautam…
* am tradus fara sa stiu finalul; 
si m-a uimit.
din Kahlil Gibran-The Garden of Prophet.
o seara ciudata astazi, cu intrebari despre cat de diferiti sunt oamenii…a cui realitate si ‘ciudatenie’ apartine normalitatii….tristete…deschid gibran, doar atunci cand nu mai am nici un raspuns….si de fiecare data…se potriveste.
iar uneori, ma gandesc ca nu conteaza decat….astfel de oameni…si astfel de valori…
